Gânduri...

Orizontul devine foaie albă, soarele scrie versuri pe apă, iar eu îmi port visele în palme, lăsând marea să le poarte spre țărm. Lucica Barbu Între oameni. Cu sens și viziune.

Cred că fiecare dintre noi a locuit, măcar o dată în viață, într-un loc pe care nu l-a mai părăsit niciodată. Nu pe o stradă. Nu într-o casă. Ci într-o amintire. Există locuri care continuă să trăiască în noi mult după ce am plecat din ele. Uneori le regăsim într-un miros. Alteori într-un cântec. Sau într-o lumină de seară care cade exact așa cum cădea odinioară. Anii trec. Casele se schimbă. Orașele cresc. Oamenii pleacă. Dar unele locuri rămân neatinse. Nu pe hartă. În sufl

Uneori câștigi, alteori înveți. Dar cel mai important este să nu te oprești din drum. Cu același zâmbet. Cu aceeași încredere. Cu același suflet. „Tot trecutul este necesar pentru a iubi prezentul.” – Annie Ernaux Lucica Barbu Între oameni. Cu sens și viziune.

… purtând cerul în haine și soarele în suflet. O zi de vară perfectă! Vă mulțumesc din suflet pentru toate gândurile bune și pentru că sunteți alături de mine în această călătorie literară! Lucica Barbu Între oameni. Cu sens și viziune.

... cele mai bune povești încep atunci când ai curajul să pășești în necunoscut... Astăzi mă opresc un moment, mă sprijin de prezent și privesc cu recunoștință spre tot ce a fost. Volumul „Cu bagajul plin de vise” este acum disponibil pe libris.ro, carturesti.ro și bookzone.ro pentru voi toți! Sunt curioasă: dacă ar fi să descrii cel mai mare vis al tău în doar DOUĂ cuvinte, care ar fi acelea? Scrie-le în comentarii! Lucica Barbu Între oameni. Cu sens și viziune.

Ce punem în bagaj când mintea e deja în vacanță… și la al treilea cocktail? Biletul e cumpărat, bagajul e aproape închis (după ce ne-am urcat cu picioarele pe el ca să se tragă fermoarul), iar gândul a zburat deja spre destinație. Indiferent că plecați să explorați străzi pline de istorie sau doar să practicați nobila artă de a nu face nimic pe un șezlong, vacanța cere un singur lucru: deconectare totală. Și pentru că oricum știm cu toții cum se termină povestea, ne vom întoa

Cândva, peste ani, cineva va lua „Cu bagajul plin de vise” de pe un raft, dintr-o bibliotecă sau dintr-o cutie cu cărți. Va deschide cartea. Și va întâlni o femeie. O femeie care a dus dorul în valiză și speranța în suflet. Care a mers mai departe chiar și atunci când drumul nu era vizibil. Asta este ceea ce rămâne. Nu afișele. Nu fotografiile. Nu statisticile. Nu recenziile. Nu like-urile. Nu zgomotul unei clipe. Ci întâlnirea dintre un om care a scris și un om care citește.

Există oameni cărora le datorăm mai mult decât ne amintim. Un cuvânt. O șansă. O încurajare. O mână întinsă la momentul potrivit. De multe ori mergem mai departe atât de grăbiți, încât uităm să privim înapoi. Uităm să spunem mulțumesc. Uităm să ne scoatem pălăria în fața celor care au lăsat lumină pe drumul nostru. Poate că recunoștința nu înseamnă să întorci un favor. Poate că înseamnă doar să nu uiți. Să nu uiți omul care a crezut în tine. Omul care te-a ridicat când ai căz

Există distanțe care se măsoară în kilometri. Și există distanțe care se măsoară în dor. Pe primele le poți străbate cu un avion, cu o mașină sau cu un tren. Pe celelalte le porți în tine ani întregi. La început, credeam că dorul este doar lipsă. Lipsa părinților. Lipsa limbii în care gândești fără să traduci. Lipsa străzilor pe care le cunoști cu ochii închiși. Lipsa sărbătorilor petrecute împreună. Mai târziu am înțeles că dorul este, de fapt, o formă de iubire. Nu ducem do

Scrisul e trena lungă a visului pe care îl port peste umeri, chiar și atunci când drumul e prăfuit, strâmt sau neumblat. Aici, pe blogul meu, nu vei găsi rețete. Vei găsi urme. Vei găsi bucăți de suflet, fragmente de zi, întrebări și lumini. Vei găsi poate ceva din tine, așezat între rânduri. Aceasta nu este o platformă. Este o invitație. La tihnă. La cuvânt. La întoarcerea acasă. Bine ai venit între cuvinte. Bine ai venit în lumea mea. Lucica Barbu Între oameni. Cu sens și v